Ce înseamnă rata de utilizare a materialelor pentru tabla din aliaj de aluminiu
Rata de utilizare a materialului este ponderea tablei sau bobinei de aluminiu achiziționate care ajunge ca zonă de piesă comercializabilă după decupare, tăiere, perforare și tăiere. Pentru un producător care rulează mii de semifabricate identice, o modificare de câteva puncte procentuale a utilizării modifică costul materialului mai mult decât o modificare de câteva puncte procentuale a costului forței de muncă, deoarece metalul însuși domină costul total al piesei. Pentru furnizorul de foi, același număr determină cât de mult se returnează ca deșeuri și cât trebuie să fie cumpărat din nou, astfel încât ambele părți ale tranzacției au interes să știe cum se calculează rata și ce o guvernează.
Factorii care decid rata
Dispunere goală și imbricare: grilele dreptunghiulare risipă mai mult de 20 % pe părțile curbe, în timp ce imbricarea sau rotirea cuiburilor recuperează frecvent 8-15 puncte procentuale.
Selectarea grosimii: tabla de aluminiu este comandată la grosimea nominală cu toleranță conform ASTM B209 sau GB/T 3880.2. Comandarea celui mai subțire ecartament permis care trece încă de verificarea rezistenței și rigidității reduce masa, cu condiția ca toleranța ecartamentului să lase încă o marjă sigură.
Bobina versus foaia tăiată: liniile cu bobine-alimentate folosesc materialul în mod continuu și de obicei realizează o utilizare mai mare decât foile pre-decupate, dar necesită tăiere la o lățime precisă. Toleranța de tăiere pentru bobina îngustă este în mod normal de ±0,5 mm sau mai bună.
Suprafață pentru tăierea marginilor: tabla și bobina sunt în mod normal furnizate cu margini tăiate; comandarea muchiei frezei economisește bani, dar lasă o bandă inutilizabilă de 10–20 mm care scade rata efectivă.
Temperatură și formabilitate: tempere mai dure, cum ar fi H18, crapă la raze de curbură strânse, forțând piese mai mari și distanțe mai mari între semifabricate; temperaturile mai blânde, cum ar fi O sau H24, permit o cuibărire mai apropiată.
Jocul sculelor și lubrifierea: jocul excesiv produce bavuri și rupturi care necesită un spațiu suplimentar de tăiere, reducând din nou suprafața utilizabilă.
Acolo unde lubrifierea modifică numărul
În operațiunile de tragere și formare, pelicula de lubrifiant determină cât de mult material trebuie lăsat ca flanșă sau adaos de talon de tragere. Un lubrifiant cu peliculă uscată-, în care un suport de peliculă reține lubrifiantul în porozitatea sa și îl eliberează progresiv sub presiune, oferă o interfață durabilă și ductilă între poanson și matriță, îmbunătățește separarea suprafeței și reduce întărirea. Practic, aceasta înseamnă că pot fi utilizate raze de tragere mai mici și flanșa lăsată pentru tăiere poate fi redusă, ceea ce se transformă direct într-o rată de utilizare mai bună. Lubrifianții pe bază de apă-și ulei-obțin rezultate similare, dar necesită pași de curățare înainte de vopsire sau anodizare; peliculele uscate lasă mai puține reziduuri, ceea ce scurtează linia de finisare și scade respingerea de la pătarea lubrifiantului. Indiferent de calea aleasă, lubrifiantul trebuie să fie compatibil cu tratamentul de suprafață ulterior, deoarece reziduurile care sunt invizibile pe semifabricat apar ca defecțiuni de aderență după anodizare sau lăcuire.
Măsuri practice care cresc gradul de utilizare
| Măsură | Efect tipic | Condiție prealabilă |
| Software de imbricare automată cu rotație | +8 până la +15 puncte pe părțile curbe | Date precise privind geometria piesei și toleranța |
| Suprafața-alimentată cu bobină în loc de-coală | +3 până la +6 puncte | Capacitate de tăiere și echipament de manipulare a bobinei |
| Linie comună și grupare goală | +4 până la +10 puncte | Geometrie de margine comună între părțile familiei |
| Comandarea ecartamentului minim de siguranță | Economie în masă de 5-10 % | Calcul verificat de rezistență și rigiditate |
| Reutilizare decupată pentru piese mici și mostre | Recuperează 2-5 puncte | Registrul offcut și trasabilitate |
Selecția și controlul calității
Alegerea aliajului și a temperării trebuie să apară înainte de optimizarea aspectului, deoarece un aliaj greșit costă mai mult decât un cuib slab. Pentru lucrări decorative și de uz general-, 1100 și 3003 în temperatură O, H14 și H24 oferă cea mai bună combinație de formabilitate și cost, în timp ce 5052 și 5005 adaugă rezistență la coroziune și rezistență la piesele exterioare. Verificarea mecanică urmează ASTM B557 pentru testarea tensiunii, iar grosimea este confirmată de micrometru în raport cu toleranțele ASTM B209. Furnizorii ar trebui să fie capabili să precizeze aliajul, tempera, dimensiunile, starea marginilor, tipul și grosimea peliculei de protecție și să furnizeze un certificat de moară cu numărul de căldură și rezultatele mecanice. Producătorii ar trebui să înregistreze rata de utilizare pe comandă, astfel încât modificările de aspect să poată fi evaluate în raport cu cifrele deșeurilor reale, mai degrabă decât cu estimări.
Întrebări frecvente
Î: Care este o rată realistă de utilizare a tablelor de aluminiu?
R: Piesele dreptunghiulare simple ajung la 85–92 % pe liniile alimentate cu bobine-, în timp ce părțile curbe sau neregulate încep adesea de la 60–70 % și se îmbunătățesc cu o cuibărire mai bună.
Î: Care temperament îmbunătățește cel mai mult utilizarea?
R: Temperaturile mai moi, cum ar fi O, H14 și H24, permit coturi mai strânse și cuibări mai apropiate decât H18, care crapă la raze mici.
Î: Cum afectează toleranța la grosime calculul?
R: O placă din partea superioară a toleranței permise cântărește mai mult decât cea nominală, astfel încât aceeași zonă a piesei consumă mai mult metal decât presupune desenul.
Î: Lubrifiantul chiar modifică randamentul materialului?
A: Da; o lubrifiere mai bună reduce întărirea și permite alocații de tăiere mai mici, ceea ce mărește suprafața utilă pe foaie.
Î: Ce standarde definesc dimensiunile și proprietățile foii?
A: ASTM B209 și GB/T 3880.2 pentru tablă și placă, cu testare de tensiune conform ASTM B557.
Î: De ce să înregistrați utilizarea pe comandă?
R: Deoarece numai datele măsurate arată dacă o modificare a cuibării sau ecartamentului a redus efectiv costul deșeurilor.
